Războiul din Ucrainei a ridicat riscul unei „crize alimentare globale”. Este avertismentul lansat de către Marea Britanie potrivit căruia ar exista o îngrijorare vis-a-vis de rezervele de hrană de la nivel mondial. Pentru că tot mai multe voci lansează în spațiul public zvonul că această criză ar putea lovi și România în contextul în care aproape 70 la sută din alimentele pe care le găsim în magazinele noastre provin din import, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a transmis cu puțin timp în urmă un mesaj prin care dă asigurări că nu avem motive de panică.
Nu sunt premise ca în România să avem o criză alimentară! – susține răspicat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu. Olteanul a transmis acest mesaj pentru toți cei care simt nevoia să dezbată problema crizelor și din perspectiva unei posibile crize alimentare care ar afecta țara noastră.
,,Desigur, la nivel global se discută de această criză alimentară şi este vorba, în general, de statele care nu-şi pot asigura materiile prime din care se obțin produsele agro-alimentare procesate. România nu este în această situaţie. Noi reușim an de an, chiar și în cei mai secetoși sau meteo nefavorabili, să obținem un surplus de producție faţă de nevoile de consum, la principalele materii prime din sectorul de producție vegetală. Sunt permanent în contact cu fermierii și cu procesatorii din România pentru a mă asigura că necesarul de consum intern este stabil.,, asigură Chesnoiu.























