Prefectul de Olt, angajați ai primăriei Scărișoara, profesori și copii au strâns 2 tone de gunoaie

157

A fost mobilizare exemplară la începutul acestei săptămâni la Scărișoara, unde s-a continuat în județ campania națională de strângere a gunoaielor aruncate necontrolat. Sub sloganul ,,Vreau o țară fără deșeuri abandonate!,, evenimentul a pus la treabă nu mai puțin de 200 de persoane.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul de Olt Florin Homorean, a dat din nou un exemplu pozitiv de implicare civică și responsabilitate, participând la acțiunea de ecologizare organizată în comuna Scărișoara, în cadrul  Campaniei Naționale Curățăm România. Alături i-au fost nu mai puțin de 200 de persoane, mobilizate la acțiune de către administrația locală.

Printre cei care și-au pus mănuși și echipament și au trecut la adunat gunoaie, promovând importanța unui mediu curat pentru sănătatea locuitorilor, dar și pentru imaginea localității, s-au numărat conducerea și personalul din cadrul primăriei (25 persoane), 25 de cadre didactice, 100 de elevi și 50 de preșcolari ai Școlii Gimnaziale Scărișoara.

S-au colectat 2 tone de deșeuri de pe drumul județean și punctele de interes public din comună.