Tineri săltaţi de mascaţi după ce s-au pozat cu pistoale şi droguri

387
imagine cu rol ilustrativ

Pentru că se credeau interlopi și influenceri și s-au postat pe rețele de socializare cu pistoale, cuțite și droguri, mai mulți tineri s-au trezit cu mascații peste ei.

Tineri care se credeau interlopi şi influenceri, săltaţi de mascaţi după ce s-au pozat cu pistoale şi droguri

Sursa foto: Instagram

Mafioţii second-hand sunt din comuna 1 Decembrie, judeţul Ilfov și au postat pe Instagram sau TikTok poze în care apar ţinând în mână cuţite, pistoale sau chiar în timp ce se drogau ori ameninţă şi lovesc copii la mall-urile din Bucureşti. Nu a durat foarte mult, iar imaginile au ajuns şi la poliţiştii care au deschis o anchetă şi au început să îi fileze pe interlopii influenceri.

În scurt timp, anchetatorii au descoperit că tinerii fac parte din aşa-zisa aripă tânără a clanului Scumpu.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.