Ministrul Chesnoiu: Sprijinim crescătorii de animale prin acordarea unui ajutor de stat complementar celorlalte programe de sprijin destinate sectorului zootehnic

90

MADR acordă peste 450 de milioane de lei pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovine, suine și avicol. Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat că se oferă astfel fermierilor ajutorul de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea în condiții de normalitate.

În Ședința Guvernului de ieri, 21 aprilie, a fost adoptată Ordonanța de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovine, suine și avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19. Actul normativ reglementează speciile, beneficiarii, criteriile de eligibilitate, documentele justificative, durata schemei şi valoarea ajutorului de stat, precum şi regulile procedurale pentru implementarea schemei de ajutor de stat.

„Sprijinim crescătorii de animale prin acordarea unui ajutor de stat pentru a compensa şi a contracara o parte din pierderile pe care fermierii le-au înregistrat în ultimii doi ani, cauzate de restricțiile sanitare și perturbarea lanțurilor de aprovizionare. Prin acordarea acestui sprijin în valoare totală de aproape 454 de milioane de lei, complementar celorlalte programe de sprijin destinate sectorului zootehnic, oferim fermierilor ajutorul de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea în condiții de normalitate” a declarat Adrian Ionut Chesnoiu, ministrul Agriculturii și dezvoltării rurale.

Beneficiarii estimativi ai acestei scheme de ajutor de stat vor fi circa 95.000 de crescători de bovine și aproximativ 600 de fermieri din sectoarele suine și avicol. Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat este de 20 de zile, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 30 iunie 2022.

Pentru bovine, cuantumul pe cap de animal se calculează prin raportarea plafonului prevăzut la efectivul total de bovine eligibile.

Cuantumul ajutorului de stat în sectorul suin este de 10 euro/UVM, echivalent în lei pentru capacitatea de producţie în condiții minime de bunăstare.

În sectorul avicol, valoarea totală a ajutorului acordat unui beneficiar nu poate depăşi echivalentul în lei a 290.000 euro.