5 aeroporturi care oferă o impresie greșită despre orașele din care fac parte

103

Atunci când călătorim într-o altă țară sau într-un alt oraș, primul contact pe care îl avem cu acel loc este aeroportul. Se spune că „prima impresie contează!” și „să nu judeci o carte după copertă”, însă pe cât de contradictorii sunt aceste zicale, există destule persoane în fiecare dintre aceste două tabere.

Dacă mergi în aeroporturile din Tokyo sau Singapore, vei observa că standardele orașelor sunt reflectate într-o mare măsură acolo, la aproape toate capitolele, de la curățenie, organizare și până la calitatea meselor de la restaurante. În schimb, nu peste de tot este așa. În anumite destinații europene de top, nu de puține ori se întâmplă ca experiențele din aeroport să fie dezamăgitoare, în ciudat faptului că orașele de care aparțin sunt spectaculoase.

Dacă vei zbura către unul dintre următoarele 5 orașe, încearcă să faci abstracție de calitatea aeroportului și de serviciile sale și așteaptă să pătrunzi în orașe înainte de a-ți strica starea de spirit și de a trage concluzii. O să-mi mulțumești!

Paris, Franța

Una dintre cele mai importante metropole ale lumii, care este alintată cu porecle precum „orașul iubirii”, „capitala modei” sau „orașul luminii” dezamăgește teribil la acest capitol. Aeroporturile Charles de Gaulle și Orly din Paris nu oferă o experiență deloc plăcută, întrucât cozile sunt interminabile, bagajele ajung foarte, foarte greu, iar personalului pur și simplu nu-i pasă de problemele cu care te-ai putea confrunta și nu este dispus să te ajute. Călătorii experimentați spun că este de preferat să mergi la Paris cu trenul, dacă ai posibilitatea de a-ți aranja astfel călătoria.

Lisabona, Portugalia

Lisabona este o destinație extraordinară pentru persoanele pasionate de tradiție, cultură și istorie, fiind plină cartiere artistice și interesante, cu o arhitectură uimitoare și de atracții vechi de secole, de mâncare foarte bună și totodată, una care excelează la capitolul viață de noapte (street food, muzică live, stand-up, cluburi etc.). Toate aceste lucruri nu se reflectă nicidecum din Aeroportul Humberto Delgado, care este unul anost, cu dotări sub așteptări, extrem de aglomerat, cu cozi lungi și care îți oferă o impresie de dezorganizare.

Amsterdam, Olanda

Aeroportul Schiphol din Amsterdam este un aeroport mare, aglomerat și scump, plin de tot felul de magazine, restaurante și chiar un cazinou de top, unde turiștii pot juca la ruletă, sute de sloturi și blackjack, cu funcții precum Split sau opțiunea de a plasa un pariu secundar 21+3, o formulă inspirată din ierarhia mâinilor de poker cu trei cărți. Cu toate acestea, unii turiști spun că aeroportul este murdar, în timp ce alții s-au plâns de personalul nepoliticos al aeroportului. Acesta nu este un lucru pe care îl veți găsi în oraș, unde oamenii sunt foarte primitori și în rest totul este cât se poate de ordonat.

Londra, Marea Britanie

Cel mai mare aeroport din Londra, Heathrow, este decent în ochii turiștilor, însă dacă vei zbura către Gatwick, Stanstead sau Luton, ai putea avea impresia că ai aterizat în altă parte, aceste aeroporturi având un iz de provincie. Părerile călătorilor sunt destul de uniforme în ceea ce privește contrastul dintre Londra, unul dintre cele mai importante orașe ale planetei și aeroporturile sale, care lasă mult de dorit. Pentru a nu-ți strica experiența, încearcă să faci abstracție de acest lucru și stai mai mult cu ochii în smartphone atunci când ești în tranzit.

New York City, SUA

Dacă ar fi să evaluăm orașul după aeroporturile sale, LaGuardia, JFK sau Newark, nu ar prinde un loc în top 10-ul lumii. Chiar dacă se mai fac îmbunătățiri, per total, experiența lasă foarte mult de dorit, situația fiind similară cu cea regăsită în Londra, al doilea cel mai important punct al planetei. În ciuda acestei realități surprinzătoare, New York City rămâne „centrul universului”, în sensul că este locul în care se întâmplă totul, locul unde toată lumea vrea să fie. Orice companie care are un sediu în New York și orice persoană care are un job intelectual acolo este considerată ca fiind de mare succes.