„ROMANAȚI TRAIL RUN”- Cursa copiilor și adolescenților, organizată pe 7 mai la Caracal

363

400 de copiii cu vârste de până la 15 ani sunt așteptați să se înscrie, fără taxă,  la „ROMANAȚI TRAIL RUN”, ce va cuprinde SEMIMARATON 22 K / CROS 11 K / CROS 5 K.

Club Rotary Caracal și Fundația Județeană pentru Tineret Olt, în parteneriat cu Primăria Caracal organizează, cu scopul de a încuraja mișcarea în rândul tinerilor și competiția sportivă, Cursa copiilor și adolescenților „ROMANAȚI TRAIL RUN”, pe 7 mai. Înscrierile online au fost deschise vineri, 15 aprilie și se vor închide pe 1 mai. Înscrierile la fața locului se vor face în preziua concursului- vineri, 6 mai, între orele 16.00 – 20.00, la locul de concurs și în ziua concursului, între orele 8.00 – 13.00, în funcție de numărul locurilor disponibile neocupate de către participanții înscriși online. Sunt disponibile 400 de locuri.
Cursa Copiilor și Adolescenților se va desfășura în interiorul Parcului Constantin Poroineanu și presupune parcurgerea diferitelor trasee ghidate de voluntari. Distanțe pentru fiecare categorie de vârstă: sub 6 ani – distanță 500 m, 6 – 8 ani – distanță 700 m, 9 – 11 ani – distanță 900 m, 12-15 ani – distanță 2000 m.