Mai multe școli din Olt vor continua să funcționeze cu conduceri totale sau parțiale în interimat până la finele anului școlar. Ministerul Educației va decide organizarea unei alte sesiuni de examen, mandatele interimare vor fi valabile până la desemnarea directorilor cu concurs. În urma celor două sesiuni de examen pentru ocupare posturilor de directori și directori adjuncți ai unităților de învățământ nu s-a reușit ocuparea tuturor posturilor vacante.