Mercur, găsit în spatele unei școli. Poliţia încearcă să dezlege misterul

178

O cantitate semnificativă de mercur a fost împrăştiată pe o stradă a municipiului Suceava. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit pentru decontaminarea zonei.

Situaţie de criză în spatele unei şcoli din Suceava – pompierii militari au fost chemaţi să adune mercur împrăştiat în zonă, substanţă care se ştie că este extrem de toxică.

O cantitate semnificativă, de aproximativ 200 grame de mercur au fost găsite pe calea de acces spre terenul de sport de la o școală.

Alarma a dat-o, din câte se pare, un profesor de fizică, iar la fața locului s-au deplasat echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, dar și de la poliție.

”Colegii mei care s-au deplasat la fața locului au adunat întreaga cantitate de mercur și au decontaminat zona. Totul a fost predat colegilor de la IPJ Suceava, care urmează să stabilească exact ce anume s-a întâmplat”, a declarat căpitanul Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Substanța extrem de toxică poate provoca probleme de sănătate.