Autoturism răsturnat pe o stradă din Slatina. Șoferul a fost extras de pompieri dintre fiarele contorsionate

346

Șoferul unui autoturism răsturnat pe o stradă din Slatina în această dimineață a avut nevoie de intervenția pompierilor pentru a putea ieși dintre fiarele contorsionate. A scăpat ca prin minune fără nicio rană, nefiind nevoie de spitalizare.

Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit în municipiul Slatina, strada Cuza Vodă, la un accident rutier cu o victimă blocată în autoturism.
,,La sosirea echipajelor, autoturismul a fost găsit răsturnat, iar șoferul în vârstă de 73 de ani, conștient și cooperant.  Bărbatul a fost extras în siguranță din vechiul și preluat de echipajele medicale. Pacientul nu acuza dureri și nu prezenta traumatisme și a refuzat transportul la spital.,, declară Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.