Vicepremierul Sorin Grindeanu, bolnav de Covid 19

99

Vicepremierul Sorin Grindeanu este bolnav de COVID-19 și nu a mai plecat la Chișinău pentru a participa la ședința comună a guvernelor.

Grindeanu a fost testat  înainte de deplasarea la Chişinău, unde are loc şedinţa comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova. În condițiile în care testul său a fost confirmat pozitiv, vicepremierul şi-a anulat tot programul şi a intrat în izolare.

Biroul de presă al Guvernului a confirmat faptul că vicepremierul nu se află în delegația oficială ce participă la lucrările de la Chișinău.

Este al doilea membru al Cabinetului Nicolae Ciucă bolnav de Covid 19, în această lună, după ce ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a anunţat pe 3 februarie că a intrat în izolare infectat, a doua oară, cu virusul SARS-CoV-2.