Președintele PNL, Florin Cîțu, le-a spus celor prezenți la Biroul Executiv al PNL că va solicita o discuție în coaliția de guvernare, asta după ce a constatat faptul că cei de la PSD ar fi plătit campanii media prin care îl denigrează.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat luni dimineaţă, în şedinţa Biroului Executiv, că PSD ar fi finanţat campanii pentru a-i afecta imaginea şi și-a exprimat astfel nemulțumirea față de social-democrați.
„Sunt anumite teme ridicate în spațiul public de partenerii de guvernare, înainte de coaliție, în ultima vreme.
Am văzut și campanii sponsorizate de partenerii de guvernare împotriva mea. Nu este un mod de lucru în echipă.
Trebuie să vedem dacă va continua. Să spună sau nu dacă vor cu noi. Nu e fair”, a spus şeful PNL, Florin Cîţu, în şedinţa de Guvern.
Apoi, Cîţu le-a mai transmis un mesaj partenerilor de coaliţie.
„Să stăm mai puţin la televizor şi să muncim mai mult”.
Cât despre moţiunea de cenzură în cazul ministrului Virgil Popescu, şeful liberalilor a precizat că „nu am emoţii în ce priveşte moţiunea de azi”.























