Acuzații grave la adresa unui șef din poliție. Agenții din subordine îl acuză pe șeful Poliției Locale dintr-o comună din județul Constanța pentru șantaj și agresiuni. Colegii lui spun că acesta bate cetățenii și îi șantajează cu documente sustrase din Primărie.
Șeful Poliției Locale dintr-o comună din județul Constanța este acuzat, de către angajați și de mai mulți locuitori, de mai multe infracțiuni. În urma sesizărilor, primarul comunei, Florin Mitroi, a sesizat organele de cercetare penală.
O parte din aceste sesizări sunt de competența organelor de cercetare penală și au fost transmise spre verificare, iar pentru celelalte aspecte a fost sesizată Comisia de Disciplină constituită la nivelul Primăriei, iar audierile sunt în curs.
Pe perioada cercetărilor, acesta a fost mutat pe un post egal, fără legătură cu activitatea verificată.
Imediat după mutare, s-au depus plângeri atât la sediul Primăriei, cât și la Postul de Poliție din comună legate de faptul că acesta i-ar fi amenințat, agresat și chiar intimidat.
Aspectele penale se află în sarcina organelor de cercetare, iar cele administrative au fost centralizate într-o nouă plângere, formulată de către administratorul public din cadrul Primăriei, și înaintată Comisiei de Disciplină de la nivelul instituției.
Primarul din localitate se declară optimist și spune că are încredere că va fi făcută lumină în acest caz. Potrivit edilului, dacă acuzațiile se vor dovedi adevărate, „raporturile sale de muncă vor fi încetate”.






















