Noua campanie a părintelui Iagăru, destinată copiilor cu deficiențe de auz

137
Ionuț este primul beneficiar al proiectului

Copiii cu deficiențe de auz vor primi ajutor din partea asociației preotului caracalean Ion Iagăru. Campania se adresează pentru început copiilor cu vârste de până la 16 ani din Olt, urmând ca acțiunea să fie extinsă și pentru alți beneficiari dacă se va bucura de succes printre oamenii cu suflet care vor sări în ajutorul celor la care sunetele pot ajunge doar cu ajutorul unor aparate speciale.

Noua campanie derulată de către preotul Ion Iagăru pentru a veni în sprijinul semenilor care au nevoie de ajutor îi vizează de data aceasta pe copiii cu deficiențe de auz. Parohul Bisericii Sfinții fără de Arginți Cosma și Damian din curtea Spitalului Municipal Caracal își propune să le facă auzite nevoile acestor copii.
,,Asociația Fiți Buni a demarat proiectul SCS (Solidari cu copiii surzi) prin care își propune să suporte costurile confecționării olivelor pentru orice purtător de aparat auditiv cu vârsta până la 16 ani-caz social, indiferent de modelul aparatului auditiv, marca și data achiziționării, pentru început, celor din județul nostru. Ne propunem de asemenea să oferim gratuit și bateriile aferente funcționării aparatelor auditive, precum și costurile de transport ale copilului protezat și părintelui său, până la centrul de protezare.,, a transmis preotul.
Omul Domnului a anunțat azi și primul beneficiar al proiectului (foto). Cei care doresc să susțină demersul, pot face donații în contul Asociației Fiți Buni. Recompensa oferită de preot pentru mărinimia semenilor este aprinderea uneia dintre cele peste 100 de candele ce împodobesc biserica, în următoarea noapte de vineri spre sâmbătă.
Donații se pot face în conturile Asociației Fiți Buni:
Banca Transilvania: cont în Lei: RO57BTRLRONCRT0561532601
Banca Transilvania: cont în Euro: RO07BTRLEURCRT0561532601
Banca Transilvania: cont în GBP: RO62BTRLGBPCRT0561532601.