Vești bune în domeniul educației sunt date elevilor și părinților de către senatorul de Olt Liviu Voiculescu, președintele PNL Olt. Liberalul le-a explicat oltenilor pe pagina sa de socializare noile criterii de acordare a burselor.
În urma noilor modificări aduse de ordinul ministrului Educației, de burse vor putea beneficia din acest semestru și elevii din învățământul primar, iar bursa socială se va acorda, fără a fi impusă o limită de venit, și elevilor din mediul rural care merg la școală într-o altă localitate decât cea de domiciliu. Senatorul de Olt Liviu Voiculescu a prezentat oltenilor noile criterii, reamintind faptul că perioada de depunere a dosarelor pentru acordarea burselor școlare s-a prelungit până pe 14 februarie.
,,Elevii care au beneficiat de burse sociale în semestrul I le vor primi în continuare într-un cuantum dublat, respectiv de la 100 de lei/lună la 200 de lei/lună. Acestora li se adaugă și elevii care au depus solicitări prin care au demonstrat că se încadrează în criterii prin raportare la venitul minim net pe economie actualizat pentru anul 2022 (1.524 lei) față de valoarea valabila pentru anul 2021 (1.386 lei).
A fost simplificată lista documentelor doveditoare pentru obținerea burselor sociale; documentele își păstrează valabilitatea pentru întreaga durată a anului școlar, în situația în care au fost depuse în primul semestru.
Beneficiază de bursă socială elevii orfani, elevii aflați în întreținerea unui singur părinte și elevii abandonați de părinți. Pentru acești elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.
Elevii din mediul rural, şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, de asemenea, de bursă socială. În același timp, pentru aceștia, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.,, a explicat senatorul Voiculescu.























