Echipe mixte ISU-DSP Olt vor ajuta Ambulanța pentru testările la domiciliu. Centre de testare pe week-end, deschise la Slatina și Caracal

224

Asaltat de cereri privind testarea la domiciliu a oltenilor care prezintă simptomatologie covid, Serviciul Județean de Ambulanță Olt va primi sprijin din partea ISU și DSP. Totodată, în week-end, oltenii se vor putea testa gratuit la centre deschise în Slatina și Caracal.

Circa 400 de olteni solicită zilnic testarea gratuită la domiciliu efectuată de către personalul de la Ambulanță. Pentru a veni în sprijinul SAJ, ce trebuie să răspundă și altor solicitări, autoritățile au luat decizia ca la testare să participe și două echipe mixte ISU Olt- DSP Olt. Măsura a fost stabilită azi în cadrul ședinței operative convocate de către prefectul de Olt Florin Homorean cu reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Olt, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt şi Direcției de Sănătate Publică Olt.
Totodată, vor fi organizate și două centre de testare în municipiile Slatina și Caracal, cu program de funcţionare sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00. Aceste centre vor funcţiona la: sediul secundar al D.S.P. Olt din municipiul Slatina, str. Aleea Tineretului, nr. 1A și la sediul secundar al D.S.P. Olt din municipiul Caracal, str. Virgil Carianopol, nr. 15.
,,Reamintim că persoanele care prezintă simptomatologie specifică infectării cu virusul SARS-CoV-2 se pot adresa pentru testare şi medicilor de familie. Lista medicilor de familie care efectuează testare Covid-19 este disponibilă pe pagina de internet a D.S.P. Olt, la următorul link:http://www.dspolt.ro/covid19/files/lmftcovid19.2022.pdf ,, informează Prefectura Olt.