Peste 200 de forțe de ordine au acționat zilnic în această minivacanță pe raza județului Olt pe linia prevenirii răspândirii virusului pandemic și sancționării celor care nu respectă măsurile impuse de autorități. Iar numărul celor care s-au ales cu amenzi nu este deloc mic.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Olt și polițiști locali au continuat în perioada 21 – 24 ianuarie activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Oamenii legii au verificat persoanele aflate în izolare/carantină la domiciliu, dar și zonele aglomerate, spațiile comerciale şi mijloacele de transport în comun. Zilnic, peste 200 de forţe de ordine au acționat, fiind verificate și controlate 125 de societăți comerciale, 164 de mijloace de transport persoane, precum și aproximativ 4.000 de persoane.
,,Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 111 sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 55/2020, în valoare totală de 5.000 de lei, dintre care 2 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina, în valoare de 2.000 de lei și 109 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 3.000 de lei. ,, anunță Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Poliţiştii atenționează că vor continua activitățile de control pe raza județului. În Olt, în 42 de localități sunt impuse restricții suplimentare anti-covid, ca urmare a gradului mare de infectare, pe primul loc la nivel județean fiind orașul Balș, cu peste 8 cazuri la mia de locuitori.























