Lovitură de teatru în cazul celor aproape 400 de milioane de euro deja plătite de statul român către fraţii Micula

146

Şirul proceselor pe care fraţii Micula le au cu statul român iau o nouă turnură, neaşteptată. Marţi, Marea Cameră a Curţii de Justiţie a UE a anulat decizia prin care patronii European Drinks obţineau despăgubiri de 400 milioane de euro, bani achitaţi deja în 2019. Cauza este trimisă acum spre rejudecare la Tribunalul UE.

Marea Cameră a Curţii de Justiţie a UE a anulat decizia Tribunalului UE care, la rândul lui, anulase decizia Comisiei Europene prin care despăgubirile de 178 de milioane de euro (plus dobânzi şi penalităţi – 395 de milioane de euro) – acordate de Tribunalul arbitral de la Washington (Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții – ICSID) către fraţii Ioan şi Viorel Micula, în 2013 – erau considerate ajutor de stat, potrivit deciziei CJUE din 25 ianuarie 2022. CJUE a trimis cazul spre rejudecare la Tribunalul UE.

Guvernul PNL condus de Ludovic Orban a plătit deja aceşti bani către fraţii Micula în decembrie 2019, după ce oamenii  de afaceri au blocat conturile Romatsa, Nuclearelectrica şi Conpet pentru a forţa procedura de recuperare a banilor.

Amintim că printr-o decizie emisă la data de 4 ianuarie 2022 de Comitetul ad-hoc de anulare constituit sub auspiciile Centrului internațional pentru reglementarea diferendelor relative la investiții (ICSID) de pe lângă Banca Mondială, a fost resprinsă cererea de anulare a hotărârii arbitrale din 5 Martie 2020, prin care un tribunal arbitral internațional a respins pretențiile împotriva României în valoare de peste 9 miliarde de lei, formulate de Ioan și Viorel Micula și de mai multe societăți române asociate acestora, inclusiv S.C. Scandic Distilleries SA („Reclamanții”).