VIDEO/ Slătineanca Eugenia Nicolae, în semifinala Eurovision

1060

Printre melodiile care au trecut de etapa preselecției și vor intra în prima etapă a semifinalei Eurovision România 2022 se numără și piesa ,,Doina,, interpretată de slătineanca Eugenia Nicolae (Nițu) împreună cu Frații Cazanoi. Aceasta este a doua piesă a unui slătinean ajunsă la acest nivel al Eurovision 2022, Gabriel Bâscoveanu concurând cu ,,One Night,,.

A ajuns cunoscută publicului din toată țara în vara anului trecut, când a impresionat cu un moment inedit în cadrul emisiunii Românii au talent, iar acum se află printre artiștii calificați în prima etapă a semifinalei Eurovision România 2022. Slătineanca Eugenia Nicolae interpretează în acest concurs piesa ,,Doina,, alături de Frații Cazanoi.

Absolventă a Colegiului Național Ion Minulescu Slatina și apoi a Universității Naționale de Muzică – Pedagogie Muzicală, Eugenia Nicolae este profesor de muzică la o școală din București. Printre școlile care au pregătit-o în domeniul muzical se numără și Școala Populară de Arte Slatina- canto muzică ușoară. Vine dintr-o familie în care muzica este apreciată, tatăl cântând la saxofon și acordeon, bunicul cântând, cu rădăcini în vatra folclorică Morunglav.
Melodiile care au trecut de etapa preselecției vor intra în prima etapă a semifinalei, de unde juriul și telespectatorii vor califica 20 de piese în următoarea fază a concursului. În premieră, fanii își vor putea vota favoriții pe pagina oficială Facebook, unde pot salva cinci piese pentru a doua etapă a semifinalei. Juriul va califica alte 15, iar semifinala se va încheia pe 12 februarie, cu un show tv, în cadrul căruia juriul de specialiști va alege doar zece piese pentru marea finală. Ultimul act al competiției va avea loc pe 5 martie, când vom afla și numele reprezentantului țării noastre în concursul internațional Eurovision, care va avea loc în perioada 10 – 14 mai 2022, la Torino, Italia.