Primăria Caracal intenționează să reabiliteze Teatrul de Vară și să-l doteze astfel încât diversele activități culturale să fie găzduite într-un sediu adecvat, modern. Proiectul se va derula prin CNI și este la stadiul predării obiectivului cultural către Ministerul Dezvoltării.
Aleșii caracaleni au decis ieri predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I. S.A.” a amplasamentului situat în str. Cuza Vodă, nr. 11 şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii Reabilitarea, modernizarea și dotarea Teatrului de Vară. Totodată, a fost aprobată Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici, valoarea investiției ridicându-se. la 9,18 milioane lei.
Reabilitarea și modernizarea clădirilor Teatrului de Vară, construite în 1971, este necesară întrucât acestea nu mai corespund calitativ și din punct de vedere al siguranței celor ce participă la acțiunile culturale găzduite aici. Sala de spectacole este în stare avansată de degradare, scaunele sunt rupte, pardoseala se desprinde.
Tot prin acest proiect, imobilul va fi dotat cu toate elementele necesare desfășurării activității, cu aparatură ITC modernă.























