Accident GRAV. Opt persoane au ajuns la spital, cinci dintre acestea sunt copii

2194

Opt persoane, printre care cinci copii, au ajuns la spital în urma unui grav accident rutier. cesta a fost provocat de o șoferință de 19 ani. Din primele cercetări, tânăra a scăpat controlul volanului și a intrat pe contrasens.

O tânără de 19 ani a provocat un grav accident de circulație pe centura Timișoarei. Mașina pe care o conducea dinspre sensul giratoriu de la Giarmata către sensul giratoriu de la Aeroport a scăpat de sub control și a intrat în contact cu un alt autoturism ce se deplasa din sensul opus de mers, condus de un bărbat de 42 de ani.

În urma impactului, cei doi șoferi, dar și pasagerii au fost răniți. Printre victime sunt cinci copii, două fete și trei băieți, cu vârste cuprinse între 2 și 13 ani. La spital a fost transportată și femeia care însoțea copiii.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.