O explozie puternică, urmată de incendiu, s-a produs în această dimineață la o pensiune dintr-un cartier din Cluj-Napoca. O femeie a fost găsită carbonizată, iar alte patru persoane sunt rănite și au fost transportate la spital. Oamenii care locuiesc în zonă au fost treziți de sunetul îngrozitor. Inițial, au crezut că este cutremur.
Incident grav în Cluj-Napoca. O explozie puternică a fost urmată de un incendiu la o pensiune aflată într-un cartier din Cluj. La fața locului intervin 30 de pompieri cu trei autospeciale de stingere, o autoplatformă de lucru la înălțime și cinci ambulanțe.
O femeie a murit carbonizată, două victime cu arsuri au fost transportate la spital, iar alte trei persoane au fost asistate medical însă fără a fi transportate la spital. Traficul a fost restricționat în zonă.
Andrei Biriș, purtător de cuvânt al ISU Cluj, a anunțat că încă două victime prezintă arsuri pe o suprafață mare a corpului. Mai multe autoturisme au fost afectate pe o rază de 20-30 de metri.
Bubuitura ar fi fost provocată de unele acumulări de gaze la o pensiune din oraș. Mai multe echipaje de pompierii, dar și SMURD-ul au intervenit de urgență la locul incendiului.
„IPJ Cluj a fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că la o pensiune din localitate, în urma unor acumulări de gaze, s-a produs o explozie, urmată de incendiu. În urma exploziei, două persoane au fost evacuate, acestea prezentând arsuri pe toată suprafața corpului.
Din informațiile deținute rezultă faptul că, în interiorul pensiunii, s-ar mai afla o persoană. Forțele ISU acționează pentru identificarea persoanei și lichidarea incendiului.”, a transmis IPJ Cluj într-un comunicat de presă.






















