Nicolae Ciucă, propus premier de PNL, a anunțat că PSD și PNL au convenit creșterile de pensii, alocații și salarii, cu un impact bugetar de 13,6 miliarde de lei – circa 1,2% din PIB.
Liberalii și social-democrații ar fi ajuns la un consens pentru creșterea pensiilor cu 10% și a salariului minim la 2.550 de lei.
În plus, pensionarii care au venituri foarte mici, vor primi un bonus singular de 1.200 de lei pentru facturi.
În aceleași negocieri s-a vorbit și despre majorarea salariului minim la 2.550 lei. Creșterea care afectează cel mai mult bugetul statului este a pensiilor, care vor fi mărite cu 10% din 1 ianuarie.
„Au fost stabilite următoarele elemente: va creşte pensia minimă de la 800 la 1.000 de lei, vor fi indexate pensiile cu 10%. Pentru cei care au un cuantum între 1.000 de lei şi 1.600 de lei se va da o indemnizaţie de 1.200 de lei la începutul anului viitor doar pentru anul viitor. Cei care au pensie mai mare de 4.000 de lei nu vor mai fi scutiţi de plata CASS. De asemenea, se va acorda cea de a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu handicap. Pentru copiii între o zi şi doi ani se va asigura plata a 600 de lei lunar, iar alocaţia va creşte la 243 de lei. De asemenea, salariul minim va creşte la 2.550 de lei. Am convenit împreună cu celelalte partide ca acesta să poată fi acordat pe 24 de luni”, a spus Ciucă, la Palatul Parlamentului.
Ciucă a declarat că impactul acestor măsuri va fi de aproximativ 13,6 miliarde de lei.
„Impactul total este de aproximativ 13,6 miliarde (n.r. lei) şi urmează ca prin măsurile care vor fi asigurate în tot ceea ce înseamnă colectarea taxelor şi partea de dublare a redevenţelor să se găsească soluţii, plus celelalte măsuri fiscale şi nu numai”, a spus Ciucă.
El a precizat că taxele nu vor fi majorate.
„Fără taxă de lux. Nu vor fi crescute taxele. Vom rămâne pe cotă unică şi de asemenea s-a asigurat de toată lumea că vom aloca 7% pentru investiţii”, a mai spus Ciucă.























