NICIUN oltean vaccinat cu AstraZeneca din septembrie. Serul a fost retras de două săptămâni

203

Vaccinarea anti-covid continuă la centrele din țară fără serul AstraZeneca, retras în pe 31 octombrie din centre, după ce ultimul lot disponibil a ieșit din valabilitate. În Olt, ultimii olteni imunizați cu acest ser au fost în 25 – 26 septembrie.

Din 27 septembrie până acum numărul oltenilor vaccinați cu AstraZeneca a rămas neschimbat: 11.092 persoane. Și asta după ce în week-end-ul 25 și 26 septembrie s-au vaccinat doar 5 persoane. Timp de mai bine de o lună de zile, până la sistarea la nivel național de pe 31 octombrie, nicio persoană din județ nu a mai optat pentru acest ser.

Cel mai probabil, vaccinarea va continua și de anul viitor tot fără AstraZeneca, potrivit preşedintelui Comitetului naţional privind vaccinarea anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, având în vedere numărul mic de persoane care s-au imunizat cu acest tip de vaccin, urmând să se administreze în continuare seruri de la Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson.

Până acum, în Olt au fost administrate  235.045 doze de vaccin anti-covid, din care 181.699 Pfizer, 14.320 Moderna, 27.938 Johnson& Johnson și 11.092 AstraZeneca.