LISTĂ Ce școli din Olt pot primi luni elevii în format fizic și care sunt cele din online- cu vaccinare sub 60%

1719

Autoritățile au decis ca desfășurarea cursurilor zilnice, cu prezență fizică, la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar să se facă de luni în cadrul acelor școli cu un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat. În Olt, avem 22 de unități de învățământ sub pragul stabilit, ai căror elevi vor învăța în online.

Prefectul județului Olt a anunțat lista unităților de învățământ cu rata de vaccinare la nivelul fiecăreia, în funcție de care se va învăța de luni, potrivit ultimei hotărâri a CNSU. Autoritățile au decis ca: desfășurarea cursurilor zilnice, cu prezență fizică, la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat; desfășurarea cursurilor în regim online la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de 60 % din personal este vaccinat; desfășurarea cursurilor cu participarea fizică la nivelul tuturor unitățile de învățământ special indiferent de procentul de vaccinare al personalului.

La nivelul județului Olt sunt vaccinate cu cel puțin o doză de vaccin anti-covid 4296 cadre didactice, reprezentând 75,43% din total. Dacă avem 4 unități în care rata de vaccinare este 100% (Școala Postliceală Sanitară Balș, Casa Corpului Didactic Olt, Școala Gimnazială Grădinile și Școala Postliceală Sanitară Cristiana Slatina), la polul opus se află 22 de unități de învățământ în care rata de vaccinare este sub 60%. Cele mai scăzute praguri sunt la: Liceul Crîmpoia- 33%, Liceul Drăgănești-Olt- 35%, Școala Făgețelu- 37,5%, Postliceala Carol Davila- 37,5%, Școala Sprâncenata- 36%, Școala Topana-30%, Școala Vădastra-38%.

Lista poate fi consultată aici:

OLT_Personal vaccinat_05.11.2021.pdf – Google Drive