Noi precizări privind doza booster pentru persoanele vaccinate cu Moderna și Johnson&Johnson

583

Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a făcut precizări cu privire la doza a treia booster a vaccinului anti-COVID. Astfel, persoanele care au fost vaccinate la prima schemă cu vaccinul de la Pfizer, de la AstraZeneca și de la Johnson&Johnson și care aleg pentru rapel de la Moderna, vor primi o doză întreagă, iar cei care au fost vaccinați inițial tot cu Moderna vor primi la rapel o jumătate de doză.

Persoanele care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson au recomandare să facă rapelul cu un vaccin ARN mesager (Pfizer sau Moderna), însă îl vor putea face și cu același ser dacă doresc, a anunțat vineri președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță.

De asemenea, medicul vine cu precizări privind doza booster pentru persoanele vaccinate cu serul companiei Moderna.

”Persoanele care la prima schemă de vaccinare au fost vaccinate cu vaccinul de la Moderna, vor primi la doza de rapel jumătate de doză. Înseamnă echivalentul la 50 de micrograme, adică 0,25ml din flacon.

(…) Celellalte persoane care au fost vaccinate la prima schemă cu vaccinul Pfizer, cu vaccinul de la AstraZeneca și vaccinul de la Johnson&Johnson, care optează pentru rapel să facă vaccinul de la Moderna, vor primi o doză întreagă. Jumătate de doză va fi recomandată doar persoanelor care la prima schemă de vaccinare au primit vaccinul de la Moderna. Această recomandare intră în vigoare începând de luni, 1 noiembrie.

De asemenea, tot în această săptămână, am decis, în baza recomandărilor și studiilor științifice, că toate persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la Johnson&Johnson vor avea recomandare de rapel, după minim 6 luni de primă intenție cu vaccinuri pe bază de ARN mesager, fie vaccinul Pfizer, fie Moderna.

În cazul în care se optează pentru vaccinul de la Moderna, așa cum am spus, doza va fi întreagă. De asemenea, persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la Johnson&Johnson, vor putea opta la rapel și pentru a face același tip de vaccin. Prima recomandare foarte fermă este de a face un vaccin pe bază de ARN mesager, dar se permite, la opțiunea pacientului, să se administreze doza de rapel cu același vaccin de la Johnson&Johnson.

(…) Am observat în ultima perioadă o creștere de adresabilitate la centrele de vaccinare. Am aprobat deschiderea și redeschiderea mai multor centre de vaccinare în ultimele zile”, a anunțat dr. Valeriu Gheorghiță.

Astfel, persoanele care au fost vaccinate la prima schemă cu vaccinul de la Pfizer, de la AstraZeneca și de la Johnson&Johnson și care aleg pentru rapel de la Moderna, vor primi o doză întreagă, iar cei care au fost vaccinați inițial tot cu Moderna vor primi la rapel o jumătate de doză.

Această recomandare intră în vigoare de luni, 1 noiembrie.

De la 1 noiembrie doza 3 de la Moderna se va face și în România cu o cantitate înjumătățită de ser, a declarat vineri, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, într-o conferință de presă, care a explicat că această schimbare se aplică doar persoanelor care au făcut schema completă cu serul de la compania americană.
Citeşte întreaga ştire: Noi precizări privind doza booster pentru persoanele vaccinate cu Johnson&Johnson și ModernaDe la 1 noiembrie doza 3 de la Moderna se va face și în România cu o cantitate înjumătățită de ser, a declarat vineri, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, într-o conferință de presă, care a explicat că această schimbare se aplică doar persoanelor care au făcut schema completă cu serul de la compania americană.

Citeşte întreaga ştire: Noi precizări privind doza booster pentru persoanele vaccinate cu Johnson&Johnson și ModernaDe la 1 noiembrie doza 3 de la Moderna se va face și în România cu o cantitate înjumătățită de ser, a declarat vineri, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, într-o conferință de presă, care a explicat că această schimbare se aplică doar persoanelor care au făcut schema completă cu serul de la compania americană

Citeşte întreaga ştire: Noi precizări privind doza booster pentru persoanele vaccinate cu Johnson&Johnson și Moderna