Primarii, așteptați de azi să ceară finanțare. Se lansează Programului Iluminat Public

216
imagine cu caracter ilustrativ

Primările care doresc să acceseze fonduri pentru îmbunătăţirea sistemului de iluminat public stradal prin folosirea unor tehnologii mai eficiente care să reducă semnificativ consumul de energie şi, implicit, factura publică, sunt așteptat începând de azi să se înscrie în cadrul Programului Iluminat Public al Administrației Fondului pentru Mediu.

Tot mai multe administrații publice vor putea să asigure comunităților lor iluminat public modern, cu consum redus de energie și reglarea fluxului luminos. Dacă unele primării precum Balș, Movileni ori Bobicești și-au modernizat sistemul public de iluminat cu fonduri de la Administrația Fondului pentru Mediu, altele precum Vitomirești ori Potcoava pe banii elvețienilor, iar altele pe fonduri europene, cele care nu au demarat până acum proiecte în acest sens pot accesa, începând de azi, noua etapă a Programului Iluminat Public a AFM. Acestea își pot crea conturile de utilizator în aplicația informatică pusă la dispoziție pe site-ul www.afm.ro, iar din 25 octombrie vor depune cererile de finanțare, împreună cu documentația aferentă, în aplicația informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.
,, Bugetul alocat sesiunii de finanțare este de 500 de milioane de lei. Programul se adresează unităților administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraș sau municipiu care pot beneficia de fonduri pentru îmbunătăţirea sistemului de iluminat public stradal prin folosirea unor tehnologii mai eficiente care să reducă semnificativ consumul de energie şi, implicit, factura publică. Finanțarea se acordă în procent de până la 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiție și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți.,, a anunțat AFM.
Finanțarea se acordă în funcție de categoria unității administrativ-teritoriale: pentru comune cu o populație de până la 5.000 de locuitori — maximum 1.000.000 lei; pentru comune cu o populație de peste 5.001 de locuitori — maximum 2.000.000 lei; pentru orașe — maximum 3.000.000 lei; pentru municipii de rang 0 — municipiul București — maximum 25.000.000 lei; pentru municipii de rang I — maximum 6.000.000 lei; pentru municipii de rang II — maximum 5.000.000 lei.