Cartea pe roți a ajuns la Liceul Mihai Viteazul Caracal, mâine ajunge la Slatina

143

Dacă cititorii nu ajung prea des la librărie, pentru că nu există niciuna în localitatea lor ajunge librăria la ei, cu oferte pentru toate vârstele. Cartea va fi adusă „pe roți“ și în județul Olt, librăria mobilă staționând azi timp de șase ore la Caracal. În traseul din această săptămână este inclus și municipiul Slatina.

Săptămâna aceasta, „Cartea pe roți“, prima librărie mobilă din lanțul Humanitas, ajunge în județul Olt. Pe traseul autorulotei cu câteva mii de titluri de la cele mai importante edituri se află municipiile Caracal și Slatina. Caravana a poposit azi în parcarea Liceului Teoretic “Mihai Viteazul”. Cei interesați să afle noile apariții editoriale, selecția specială de bestseller-uri sau să-și achizioneze anumite volume pe care speră să le găsească la un preț atractiv la librăria mobilă între orele 10:00-16:00.

Nu este pentru prima dată când caravana Cartea pe roți ajunge la Caracal, municipalitatea fiind beneficiara unei donații din partea editurii pentru a împrospăta fondul de carte și a bucura cât mai mulți iubitori de lectură.

Mâine, 29 septembrie, caravana ajunge și la Slatina, pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, paralel cu Poșta.