Peste 300 de forțe de ordine, la razie Covid în Olt. S-a trecut la primele AMENZI din valul 4

466

Creșterea incidenței cazurilor Covid la nivelul județului Olt, azi județul intrând în scenariul ROȘU de măsuri restrictive, a scos în stradă sute de forțe de ordine care să verifice respectarea măsurilor impuse de autorități. Oamenii legii au aplicat și primele amenzi în acest val 4.

În ultimele 48 de ore, pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul Sars-CoV 2, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Olt și polițiști locali au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei. Ținta raziilor au fost zonele aglomerate, centrele comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, oamenii legii aplicând și primele amenzi din acest val pandemic.

,, La activităţile de verificare desfășurate au participat peste 300 de forţe de ordine, fiind verificate 119 societăți comerciale, precum şi 133 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 2.500 de persoane.  Pentru abaterile constatate au fost aplicate 156 de sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 9.800 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.,, transmite Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Polițiștii le reamintesc oltenilor că portul măştii de protecţie este în continuare obligatoriu  în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spații publice deschise, cum ar fi: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun.