Agricultori din toată țara și-au făcut auzită vocea la Congresul Fermierilor. Oltul, bine reprezentat

440
Olteanul Marius Catalin Bran – Director de dezvoltare Asociația Forța Fermierilor și Grupul Agrointeligența

Sute de fermieri din toată țara și și miniștri ai Agriculturii din ultimii 30 de ani au participat la Congresul Fermierilor 2021, marți – 7 septembrie, la București. Printre participanți s-au numărat și fermieri din județul Olt, dar și reprezentanți ai acestora în rândul decidenților politici și administrativi.

Auditorium Pallady, o locație cu tradiție pentru reuniunile agricultorilor, a găzduit săptămâna aceasta Congresul Fermierilor, un prilej pentru ca vocea producătorilor agricoli să se facă auzită tare și răspicat la nivel național.
Prima ediție a Congresului Fermierilor a fost organizata de Asociația Forța Fermierilor cu sprijinul partenerilor Corteva Agriscience – partener principal, Daymsa – Natur Grup Integral SRL, Naturevo și Summit Agro.
Cel mai important eveniment cu public din acest an dedicat luptei pentru drepturile fermierilor români și pentru promovarea sectorului agroalimentar național a reunit din toate regiunile țării, toate tipurile de fermă și toate zonele de activitate agricolă, precum și decidenți politici și administrativi, de la nivel central și local, național și european.
”A fost cu siguranță cea mai mare întâlnire din acest an a agricultorilor români, organizată cu scopul de a transmite decidenților politici și administrativi problemele cu care se confruntă cei care asigură securitatea alimentară națională. De asemenea, la Congresul Fermierilor 2021 au fost prezenți și majoritatea foștilor miniștri ai Agriculturii din ultimii 30 de ani. Pe perioada evenimentului, în holul central, a avut loc și o expoziție organizată de producători autohtoni de legume și fructe”, a transmis Marius Cătălin Bran, director dezvoltare Agrointeligența și Asociația Forța Fermierilor cea mai dinamică organizație profesională din sectorul agroalimentar.

Din județul Olt au participat cca 100 de fermieri, Marius Catalin Bran – Director de dezvoltare Asociația Forța Fermierilor și Grupul Agrointeligența, Adrian Chesnoiu- deputat de Olt și președinte al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, Adrian Pintea, director general APIA România și Alexandru Stănescu- fost deputat de Olt și șef al Comisiei pentru Agricultură.