Elevii și studenții, așteptați cu adeverințe și declarații până pe 25 septembrie pentru pensia de urmaș

458

Casa Județeană de Pensii Olt informează elevii și studenții beneficiari ai pensiilor de urmaș că trebuie să depună pentru noul an școlar/universitar, până pe 25 septembrie, adeverințe din care să rezulte că își continuă studiile sau declarații pe propria răspundere.

Potrivit legislației, copiii au dreptul la pensie de urmaş dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani. Pentru a nu li se suspenda plata pensiilor începând cu data de 1 octombrie, elevii și studenții din Olt aflați în această situație trebuie să facă dovada continuării studiilor.

,,Copiii urmași în vârstă de peste 16 ani au obligația să prezinte adeverința din care să rezulte că în anul școlar în curs urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii. Data scadentă de depunere a adeverinței este 25 septembrie a anului în curs.  În cazul nedepunerii adeverinței menționate, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie a anului în curs se reține de la plată potrivit procedurii. Totodată, menţionăm că întrucât anul universitar începe cu 1 octombrie și, în consecință, studenții urmași, în vârstă de până la 26 ani, sunt în imposibilitatea prezentării până la data de 25 septembrie a dovezii privind continuarea studiilor, într-o primă fază, aceștia au obligația ca până la data menționată (25 septembrie) să depună la sediul caselor teritoriale de pensii o declarație pe propria răspundere în acest sens. Studenții urmași care au depus declaraţia pe propria răspundere au obligația ca până la data de 25 octombrie a anului în curs să prezinte caselor teritoriale de pensii adeverința în original sau copie/electronic din care să rezulte că în anul universitar în curs, urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii. În cazul prezentării adeverinţei prin care se face dovada continuării studiilor, în copie/electronic, dacă până la data de 25 decembrie a anului în curs, nu se prezintă originalul adeverinţei pensia de urmaș se suspendă începând cu prima zi a lunii următoare, respectiv cu data de 1 ianuarie a anului următor.,, transmite CJP Olt.