Se află printre cele 9 localități din județul Olt cu infectări de coronavirus și, chiar dacă incidența este una mică, de doar 0,29 cazuri la mia de locuitori, pentru că nu doresc extinderea virusului autoritățile comunei Ianca își atenționează localnicii care se întorc din țări aflate în zone roșii epidemiologice să respecte carantina. Avertizarea a fost lansată pe pagina de socializare a primăriei, menționându-se și amenda usturătoare pe care o riscă cei ce nu respectă măsura.
Este vremea concediilor și perioada în care mulți români se întorc acasă de peste hotare dorind să se relaxeze în destinații turistice din țară. Însă cei care se întorc din zone roșii sunt atenționați că riscă amenzi usturătoare dacă nu respectă decizia autorităților de a intra în izolare sau carantină. O astfel de atenționare au lansat și autoritățile comunei Ianca, localitate aflată printre puținele din județ în care se mai păstrează cazuri Covid.
,,Cetățenii comunei Ianca, care vin din străinătate, din zone în care riscul epidemiologic este ridicat sau cei care au intrat în contact direct cu cel puțin o persoană confirmată cu o boală infectocontagioasă, pentru care s-au emis decizii de izolare/carantină, au obligația de a se menține la domiciliul propriu sau într-un alt spațiu de cazare declarat, pe perioada instituirii izolării/carantinei!Această obligație este în vigoare, conform prevederilor legale, în baza articolului 7, alin. (1), literele „a” și „b” din Legea 136/2020. Încălcarea ei, constituie o #contravenție și se poate pedepsi cu amendă contravențională de până la 5 000 lei.”, a postat Primăria Ianca pe pagina sa de socializare, atenționarea fiind semnată de către Ag. Șef Adj. Puiu BORDEI, Post Poliție Comunal Ianca.
Potrivit ultimei raportări a DSP Olt, în județul Olt se află în izolare la domiciliu 14 persoane, iar 30 de persoane se află îm carantinare la domiciliu.
De la 1 august, în zona roșie au intrat: Grecia, Irlanda, Monaco, Maldive, Bahamas, Curaçao și Insulele Virgine ale Statelor Unite, iar de duminică, 8 august, va intra și Franța, printre cetățenii care trebuiesc să stea în carantină dacă nu sunt vaccinați numărându-se și cei ce se întorc din țări precum Spania, Marea Britanie, Olanda, Portugalia sau Cipru. În zona galbenă se află, printre aletele, SUA, Turcia, Federația Rusă, Danemarca, Belgia, Luxemburg.






















