Accident la Brebeni: 4 mașini implicate și 10 victime. Un copil de 9 ani și un bătrân au ajuns la Urgențe

714

Un accident a avut loc în urmă cu puțin timp în Brebeni. Nu mai puțin de 4 mașini au fost implicate în coliziune, în care se aflau 10 persoane. Echipajele medicale ajunse la fața locului acordă îngrijiri medicale unui copil și unui adult.

Patru mașini au intrat în coliziune în urmă cu puțin timp în Brebeni în care se aflau mai multe persoane. Din cei zece ocupanți ai celor patru autoturisme, un copil și un adult au necesitat îngrijiri medicale.

Accidentul s-a petrecut la ora 15.54, pe Drumul Județean 546, între localitățile Slatina și Brebeni.
,,La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina, care au găsit patru autoturisme avariate. Două persoane, pasageri, un minor, în vârstă de 9 ani, din municipiul Slatina și un bărbat de 80 de ani, din comuna Ghimpețeni, județul Olt, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuază cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.,, declară Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Update: Numărul victimelor accidentului de la Brebeni care au ajuns la spital a ajuns la 4. din fericire niciuna dintre persoane nu a suferit răni grave.