O fetiță de doar trei ani a murit la mijlocul lunii trecute, după ce a fost găsită pe un câmp și s-a spus că a fost devorată de animale sălbatice O asociație civică, acuză însă că, micuța ar fi fost devorată de câinii fără stăpân din localitate și că se încearcă mușamalizarea cazului pentru a acoperi incompetența autorităților.
O fetiță de trei ani, dispăru de acasă, fost găsită pe un câmp, luna tecută, la patru kilometrii distanță de locul dispariției. Decesul copilei dintr-o localitate din Constanța a fost constat de medici, iar cauza morții se pare că ar fi fost provocată de mușcăturile de animale sălbatice.
Asociaţia IREC solicită anchete după moartea fetiței de 3 de ani, din localitatea Saraiu, judeţul Constanţa, în data de 11 iunie 2021.
„Solicitam publicarea raportului IML privind cauzele morţii acestui copil întrucât avem informaţii pe surse că se încearcă muşamalizarea acestui caz pentru a disculpa Primăria Saraiu şi pe doamna primar Dorinela Irimia de vina pe care o poartă pentru moartea acestui copil în urma neîndeplinirii obligaţiei legale pe care o aveau, să strângă câinii fără stăpân, pentru ca aceştia să nu fie un pericol pentru oamenii din localitate. În acest sens, se încearcă legitimarea ipotezei că micuţa a fost devorată de animale sălbatice, nu de haitele de câini fără stăpân care există în număr mare pe raza localităţii şi despre care ştiu toţi locuitorii”, spun cei de la Asociaţia IREC.
Conform reprezentanților asociației, se pare că fetița și-ar fi găsit sfârșitul în chinuri inimaginabile fiind devorată de câinii maidanezi, aflați în număr mare în întreaga localitate.
Potrivit IREC, primarul Dorinela Irimia este naşa de botez a copilei şi angajatorul tatălui fetiţei ucise, „ceea ce înseamnă că este foarte posibil ca aceasta să facă într-adevăr presiuni pentru a muşamaliza cazul şi a scăpa de răspunderea penală pentru moartea copilului”.
Aceștia au informații din surse sigure că situația ar fi stat cu totul diferit în realitate și se încearcă mușamalizarea cazului pentru a acoperi incompetența autorităților.
„Solicităm o pozitie publica din partea Inspectoratului de Poliție Constanța în legătură cu acest caz: ce dovezi au că acest copil a fost mai degraba ucis și devorat de animale sălbatice și ce specie indică dovezile că ar fi aceastea mai degrabă decât că a fost ucis și devorat de haitele de câini fără stăpân din localitate? Nu este posibil să plătim cu viața copiilor noștri indiferența și incompetenta autorităților care nu ne pot garanta viața și integritatea corporală, în condițiile în care pentru eradicarea acestui flagel există cadru legislativ încă din 2013 de la tragicul caz Ionuș Anghel”, mai spun cei de la Asociația IREC.
Copila de trei ani a fost găsită pe 11 iunie la patru kilometrii distanță de locul dispariției, pe un câmp, iar medicii au constatat decesul și se pare că victima ar fi fost mușcată de animale sălbatice.























