Numărul oltenilor care aleg să se vaccineze anti-COVID scade de la o zi la alta. Reținuți în a se imuniza sunt și angajații spitalelor din județ. Rata vaccinării în rândul personalului medical și auxiliar din unitățile medicale se situează în jurul a 60%. Autoritățile fac apel la populație și în special la angajații spitalelor să se protejeze pe ei, dar și pe cei din jur.