România, groapa de gunoi a Europei. Peste 180 de tone de deșeuri ilegale urmau să intre în țară într-o singură zi

26

Autoritățile de control de la granița României au descoperit, luni, în urma controalelor efectuate asupra unui container și 10 autocamioane, peste 180 de tone de deșeuri, constând în textile, aluminiu, polistiren, sticlă, cauciuc și plastic, care urmau să fie importate în România, fără a fi respectate prevederile legale.

Polițiștii de frontieră,  împreună cu lucrătorii vamali și reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu, au oprit în urma unor controale efectuate luni asupra unui container și 10 autocamioane, o cantitate uriașă de deșeuri ilegale ce urmau să intre în țară. 186.409 kilograme de deșeuri, constând în textile, aluminiu, polistiren, sticlă, cauciuc și plastic, urmau sa fie importate în România, fără a fi respectate prevederile legale.

Autoritățile vamale din Giurgiu și reprezentanţii Gărzii de Mediu au descoperit în ultimele 24 de ore patru autocamioane în care se aflau 62.420 de kilograme deșeuri din aluminiu și polistiren. Deșeurile au fost încărcate din Bulgaria și Grecia și aveau ca destinație societăți comerciale din București, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

Tot luni, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași și reprezentanţii Gărzii de Mediu au controlat două ansambluri rutiere în care, conform documentelor de însoțire a mărfii, erau deșeuri din sticlă precum și din plastic, în cantitate totală de 27.800 de kilograme.

În ambele cazuri, şoferii nu deţineau documentaţia legală pentru efectuarea importului.

De asemenea, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș, împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu, au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a trei ansambluri rutiere, unul dintre acestea fiind încărcat cu haine second hand care erau de fapt deşeuri, iar celelalte două conţinând deșeuri de sticlă, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru astfel de importuri. În total, cele trei vehicule transportau 54.619 de kilograme de deşeuri.

Totodată, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul specific, împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu, asupra unui automarfar încărcat cu îmbrăcăminte și textile cu grad ridicat de uzură. Autoritatile au stabilit ca produsele sunt, de fapt, deşeuri, în greutate totală de 16.000 de kilograme.

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători vamali și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au identificat un container, sosit din Germania, în se aflau paleţi încărcați cu 25.570 kilograme de deşeuri de cauciuc, marfă care nu corespunde cu datele declarate și cuprinse în documentele folosite la autoritatea vamală.Deșeurile au fost încărcate din Germania, Anglia,Turcia și Grecia, urmând să ajungă în diferite localități din țara noastră.

În toate cazurile, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijloacele de transport în cauză și mărfurile transportate.