Al doilea monument natural prăbușit anul acesta. Care sunt cauzele și ce măsuri se vor lua pentru toate monumentele naturale

55

Unul dintre turnurile „Ocolașul Mare”, din Munții Ceahlău a căzut, iar salvamontiștii din Neamț au decis să restricționeze accesul turiștilor din zonă. Incidentul se întâmplă la numai o săptămână după ce unul din pereții Cascadei Bigăr s-a prăbușit.

La doar o săptămână de la prăbușirea unui monument natural de mare interes turistic, un alt eveniment de acest fel s-a produs în Munții Ceahlău, acolo unde unul dintre turnurile „Ocolașul Mare” a căzut. Salvamontiștii au restricționat accesul turiștilor pentru a evita un posibil incident nefericit.

După prăbușirea Cascadei Bigăr, Octavian Berceanu, şeful Gărzii Naţionale de Mediu a anunțat că toate monumentele naturale vor fi expertizate şi vor avea fişe de risc.

Totodată, șeful Gărzii Naţionale de Mediu susţine că este nevoie de o astfel de statistică pentru ca turiştii să nu fie expuși pericolului. În funcţie de rezultatele analizelor, în unele zone, fluxul de turişti ar putea fi redus.

„Să anticipăm şi efectul antropic al activităţilor umane, dar şi al schimbărilor climatice asupra acestor monumente.(…) Pe lângă riscurile date de nişte posibile accidente, poate sunt nişte riscuri pe care le putem evita în acest context. Ce înseamnă schimbări climatice? Înseamnă şi ploi torenţiale şi viituri”, a declarat Octavian Berceanu, şeful Gărzii Naţionale de Mediu.

Una dintre cauzele prăbuşirii acestui turn ar fi ploile torențiale din ultima vreme, susţine Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

 

Salvamontiştii au restricţionat, momentan, accesul turiştilor în zonă. Vara, numărul vizitatorilor care străbat aceste trasee montane trece de 30000. Şeful Salvamont Neamţ consideră însă că stâncile din Ocolașul Mare nu mai pot fi protejate.

„Eu nu cred că la ora actuală România are tehnologia necesară pentru a evacua acele blocuri de stâncă, care au, probabil, zeci şi sute de tone, iar o lucrare de amenajare în acea zonă este, iarăşi, foarte costisitoare şi încalcă actuala legislaţie de mediu, deoarece Ocolaşul Mare este rezervaţie ştiinţifică”, a spus Raul Papalicef.

În urmă cu o săptămână un perete al cascadei Bigăr s-a surpat, cel mai probabil din cauze naturale.