România a reușit să recupereze tot ce a pierdut în pandemie. Economia țării se află în creștere

208

Premierul Florin Cîțu, a declarat în această dimineață că România este singura țară din Uniunea Europeană care a reușit să recupereze din punct de vedere economic, într-un an tot ce a pierdut din cauza pandemiei. Totodată, se preconizează că aceasta va crește în 2021 cu 6-9%.

România este singura țară din Uniunea Europeană care a reușit să recupereze într-un an tot ce s-a pierdut pe perioada pandemiei din punct de vedere economic. Premierul României, susține că în continuare țara noastră va avea în acest an o creștere cu 6-9%.

“Am reuşit într-un an de zile să recuperăm tot ce s-a pierdut din cauza pandemiei. Suntem cam singura ţară din Uniunea Europeană. Media europeană arată că în Uniunea Europeană avem o scădere în primul trimestru. România nu numai că a avut cea mai mare creştere economică, dar celelalte ţări au avut un trimestru pe negativ, de scădere. (…) Am recuperat terenul şi acum ne pregătim pentru faza post-pandemie”, a declarat  Florin Cîţu

Se pare că cea mai grea perioadă pentru economia țării a trecut și cum România dispune de resurse, estimările din punct de vedere financiar pentru anul 2021 arată destul de bine.

“La ce mă uit eu, există foarte multe resurse în economie în ceea ce priveşte resurse nefolosite care îţi permit să mergi în perioada următoare, să creşti fără să ai presiuni pe inflaţie. E puţin mai tehnic, dar asta înseamnă că avem bani de creştere economică. De obicei după astfel de perioadă, dacă ne ducem la 1918, a urmat o perioadă de boom economic important”, a mai transmis Florin Cîţu.

Totodată, premierul a precizat că România își permite să împrumute la dobânzi mici deoarece are un grad de îndatorare scăzut.

“România îşi permite să se împrumute şi să împrumute la dobânzi foarte mici. Aici România şi prin PNRR doreşte să ia banii din împrumuturi pentru că avem gradul de îndatorare mic. Ceea ce a spus agenţia de rating Standard & Poor’s acum câteva săptămâni a fost foarte clar, schimbăm perspectiva de la negativ la stabil. Urmează şi pozitiv”, a mai anunţat Cîţu.