Primele cantități de roșii oltenești din soiuri extratimpurii au ajuns în marile piețe din țară. Prețul la care legumicultorii au vândut tomatele cu gust inconfundabil și mult mai sănătoase decât cele din import este de peste 20 de lei. În ciuda acestuia, ei nu pot recolta cantitățile solicitate. Autoritățile susțin că până la Paște numărul legumicultorilor care ies cu tomatele în piețe va crește, iar prețul se va reduce simțitor.