Deputatul Cătălin Grecu susține rămânerea în extravilan a terenurilor pe care se construiesc obiective agricole

839

Obligativitatea trecerii terenurilor pe care se construiesc obiective agricole din extravilan în intravilan ar putea fi scoasă, grație unui proiect legislativ inițiat de către deputatul de Olt Cătălin Grecu, alături de colegii parlamentari social-democrați ce reprezintă Oltul în Parlamentul României.

O lege ce pune piedici investițiilor în agricultură, mai ales a acelora derulate cu fonduri europeni, ar putea fi modificată, venindu-se astfel în ajutorul fermierilor. Inițiativa legislativă este inițiată și susținută de către deputatul PSD de Olt Cătălin Grecu, alături de colegii parlamentari social-democrați Siminica Mirea, Paul Stănescu, Adrian Chesnoiu, Florin Barbu, Marius Iancu și Emil Albotă.

,,Până în 2018, Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții permitea amplasarea obiectivelor -construcții agricole- în extravilan , fără obligația de a trece terenul din extravilan în intravilan , prin solicitarea PUZ. Nu s-a ținut cont în momentul modificării că aceste construcții agricole în mod particular trebuie să țină de zona extravilană a localităților (distanțe minime față de spațiile de locuit, efecte de miros și riscuri de biosecuritate). De asemenea, nu s-a ținut cont că aceste construcții agricole fac obiectul unor  proiecte de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile , existând pericolul blocării investițiilor în agricultură și neaccesarea acestor fonduri,, susțin inițiatorii.

Proiectul legislativ a fost depus în procedură de urgență și se află în prezent la Senat.  Camera decizională este Camera Deputaților.