Tânăr din Studina, acuzat că a sechestrat și întreținut relații sexuale cu o fată de 13 ani

508

Un tânăr de 22 de ani din Studina a ajuns în arestul IPJ Olt, fiind acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră, pe care ar fi sechestrat-o.

O fată de 13 ani din comuna Studina a fost găsită de către oamenii legii ieri dimineață, ora 5.50, într-un autoturism, pe Varianta Ocolitoare OG 6 a municipiului Caracal, împreună cu doi tineri de 22 şi 23 de ani, ambii din comuna Studina. Aceasta era căutată de polișie după ce sâmbătă seara mama fetei a sesizat poliția că minora a plecat de acasă  în jurul orelor 17:00 şi nu a mai revenit.

Deși copila a declarat poliţiştilor că nu a fost victima vreunei infracţiuni,  cercetările oamenilor legii au indicat altceva.

,,Întrucât au existat suspiciuni cu privire la aspectele declarate de minoră, cercetările au fost continuate, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate.  De asemenea, la data de 14 martie, tânărul de 22 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind bănuit şi de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, urmând a fi propuse măsurile legale împotriva acestuia. Tânărul a fost introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul  Inspectoratului de  Poliție Județean Olt.,, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.