Ministrul Educației: la două cazuri se închide clasa, la mai multe cazuri școala

452

Școlile vor fi redeschise, iar elevii se vor afla pentru prima dată față în față cu profesorii în acest an școlar pe 8 februarie. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că dacă doi elevi dintr-o clasă se îmbolnăvesc, atunci se trece în sistem online, iar dacă mai mulți profesori se îmbolnăvesc, atunci se închide școala cu totul.

În următoarele două zile Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii vor emite un ordin comun în care se vor regăsi toate normele care vizează redeschiderea şcolilor. “Trebuie să fie un ordin foarte simplu şi nu ca cel precedent de 50 de pagini, greu de înţeles. Trebuie să fie un ordin de până la 10 pagini, în care lucrurile să fie explicate clar pentru a putea fi aplicate. Toate aceste lucruri au fost discutate cu minsitrul Sănătăţii şi am ajuns amândoi la aceeaşi concluzie. În primul rând dacă este vorba de un profesor din învăţământul gimneazial sau liceal, mai ales dacă este vorba de o şcoală din scenariul galben, profesorul respectiv ar fi mai uşor de înlocuit. Lucrurile stau cu totul altfel în învăţământul primar şi în grădiniţe, unde dacă s-a îmbolnăvit un învăţător sau un educator, în cazul în care nu există un cadru didactic de schimb, din păcate şcoala în acea clasă va trece în on-line. În al doilea rând, dacă profesorul are vulnerabilităţi clinice certificate medical, orarul poate fi construit în aşa fel încât dacă profesorul de matematică are contraindicaţii medicale cu privire la prezenţa fizică, orele matematică se pot pune separat într-o zi a săptămânii. În acea zi, elevii nu vor mai merge fizic la şcoală, ci vor rămâne acasă să facă on-line., a spus Sorin Cîmpeanu.