Spitalul Slatina, premiat cu distincția ,,Credință și Eroism” pentru lupta împotriva pandemiei

434

Confruntat cu numeroase cazuri de coronavirus și ducând o luptă permanentă pentru viața pacienților infectați, Spitalul Județean de Urgență Slatina a fost recompensat pentru eforturile depuse pe perioada pandemiei cu Premiul Special ,,Credință și Eroism”.

Asociația Medicală Română a premiat cea mai mare unitate medicală cu paturi din județul Olt, pentru eforturile depuse în lupta cu pandemia, cu Premiul Special “Credință și Eroism”. Anunțul a fost făcut de managerul Dan Stana.

„Spitalul Județean de Urgență Slatina se numără printre spitalele din România care, în contextul pandemiei SARS-CoV-2, se află de luni de zile într-o continuă luptă și misiune de îngrijire și salvare a pacienților. În semn de recunoaștere și apreciere ASOCIAȚIA MEDICALĂ ROMĂNĂ, prin juriul propus, a oferit și SJU SLATINA Premiul Special “Credință și Eroism” materializat prin Diplomă de Onoare. Mulțumim AMR-USSM!”, a anunțat Dan Stana pe pagina de socializare.

În cadrul PREMIILOR DE EXCELENȚĂ 2020 ale Asociației Medicale Române, au fost acordate 10 premii anuale unor personalități și instituții de elită din domeniul sănătății, iar hors concurs, DIPLOMA CREDINȚĂ ȘI EROISM tuturor Spitalelor COVID-19 (faza I si II) din România care, în contextul pandemiei SARS-CoV-2, se află de luni de zile într-o continuă luptă și misiune de îngrijire și salvare a pacienților.