Mașină furată din Anglia, depistată la o femeie din Bucinișu

1148

O autoutilitară despre care există suspiciunea că ar fi fost furată din Anglia a fost depistată de către oamenii legii la o femeie din Bucinișu.

,,La data de 13 ianuarie 2021, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie, din comuna Bucinișu, județul Olt, deține la domiciliu o autoutilitară, posibil sustrasă din afara țării. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de investigații criminale au constatat faptul că pentru autoutilitara respectivă există o alertă de urmărire internațională, emisă de către autoritățile din Marea Britanie. Autovehiculul ar fi fost adus în țară de către fiul femeii, în vârstă de 34 de ani. În cadrul activității, poliţiştii olteni au beneficiat de date şi informaţii oferite de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române,, declară Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Autoutilitara a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor. Acestea se efectuează sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire.