Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Slatina au decis transferarea la un spital din București a polițistului Daniel Bărbulescu, rănit în accidentul de la Șopârlița dintre autospeciala pe care o conducea și o ambulanță. Transferul s-a făcut joi, după operația de femur realizată de medicii slătineni. Decizia a fost luată ca urmare a leziunilor pulmonare suferite de omul legii.
În accidentul de la Șopârlița a mai fost rănit și șeful de post de la Morunglav, Fănel Nițu. Traumatismele suferite de acesta au condus la deces, în mai puțin de 24 de ore.
Accidentul inedit s-a petrecut în prima zi a noului an, pe DN 64, pe raza localităţii Şopârliţa, după ce șoferul ambulanței pe care o însoțea autospeciala IPJ a pus frâna brusc, pentru că acientul pe care-l transporta la SJU Slatina a devenit agresiv și a încercat să o strângă d egât pe asistenta medicală.