Conducerea Biroului Electoral Județean Olt a luat, în ultima perioadă, o serie de decizii pentru buna desfășurare a procesului electoral de duminică, când românii sunt așteptați la urne pentru a-și vota deputații și senatorii. Una dintre acestea vizează mutarea sediului într-o altă locație care oferă spațiul necesar protejării membrilor acestei instituții. În plus, în urma cererilor depuse de reprezentanții conducerilor unor secții de votare, s-a procedat la înlocuirea acestora.