AJOFM Olt cursează GRATUIT luna viitoare, în 5 meserii, oltenii ce-și caută un job

700

Șase cursuri de formare profesională organizează în luna noiembrie Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt pentru persoanele aflate în căutarea unui job și au nevoie de calificare/ recalificare. Cursurile sunt gratuite pentru persoanele aflate în evidențele agenției și contra cost pentru cele care sunt angajate însă doresc o nouă calificare.

84 de olteni vor participa luna viitoare la cursurile de formare profesională organizate de AJOFM. Meseriile în care sunt organizate cursuri au fost stabilite în funcție de solicitările persoanelor aflate în căutarea unui job și sunt cele cu căutare pe piața locală a forței de muncă. Cei mai mulți cursanți, 28, au ales meseria de manichiurist-pedichiurist, pentru care se vor organiza două cursuri. Celelalte programe de formare profesională se vor organiza pentru meseriile: inspector resurse umane, barman, lucrător comercial și operator introducere, validare și prelucrare date.

La nivel național, luna viitoare vor fi organizate prin ANOFM 120 programe de formare profesională.