O slătineancă, femeie de afaceri în Spania, întinde o mână de ajutor pentru conaționalii aflați în nevoie

10302

A plecat din Slatina în urmă cu 23 de ani, a lucrat din greu, la început la negru, pentru a-și întreține fetița pe care o lăsase în țară, și-a consolidat studiile, iar șansa i-a surâs în 2003, când a înființat o firmă de construcții. De atunci, a început să ajute oamenii, să le facă acte și să îi angajeze în firma ei, dar și să se implice în numeroase acțiuni civice nerefuzând nicio mână întinsă pentru ajutor. Nicoleta Neagoe Istrate este românca apreciată în Spania atât de conaționali, cât și de spanioli, slătineanca având relațiii de afaceri cu cele mari firme din Peninsula Iberică.

Printre conaționalii stabiliți în dispora și deveniți o mândrie pentru țara noastră pe care o reprezintă cu cinste, un exemplu de implicare civică, ambiție și solidaritate, se numără și o slătineancă, om de afaceri în Spania. Femeie modestă, Nicoleta Neagoe Istrate nu se limitează doar la job, familie și pasiuni. A cunoscut succesul în afaceri și se poate mândri că nu a întors până acum spatele nimănui aflat în nevoie ce a bătut la ușa sa. Locuieste de 23 de ani în Spania, cunoaște foarte bine legislația de acolo și, mai ales, problemele cu care se confruntă comunitatea de români din diferite sectoare de activitate. Așa că nu a stat deoparte și s-a implicat activ să le ușureze greul celor aflați departe de țară și familie.

O poveste de viață, ce poate inspira

Plină de speranțe și vise, Nicoleta a plecat în luna decembrie 1997 cu o valiză de haine în lume, așa cum au făcut-o mii de români în acea perioadă, cu autocarul până la granița dintre Franța și Spania. Acolo, având viza de Franța, a fost oprită si trimisă înapoi în Franța. A reușit  apoi cu greu să ajungă în localitatea Coslada (Spania), unde se aflau majoritatea românilor.

,,A urmat o perioadă dificilă pentru mine, neavând acte de rezidentă nici nu puteam munci. Am trecut prin toate perioadele de imigrant fără acte, am lucrat ca babysitter, munca la negru, speranțe, dezamăgiri din partea cunoștințelor , toate veneau una după alta. Dar viața mi s-a schimbat în momentul în care familia pentru care lucram ca babysitter s-a implicat în solicitarea permisului de muncă și m-au ajutat să încep să îmi consolidez studiile. Viața mi s- a schimbat cu timpul, aveam tot ceea ce îmi dorisem vreodată, copilul îl aveam lângă mine, reușisem să cumpăr un apartament și totul căpăta conturʺ, povestește olteanca.

Din anul 2003 a înființat prima firmă de construcții, care s-a dovedit a avea un mare succes. Așa că  viața ei s -a schimbat total, iar de atunci a început să ajute oamenii, să le facă acte și să îi angajeze în firma ei.

Ajutor pentru semeni

Succesul în afaceri a venit ca ceva firesc pentru femeia luptătoare, cu inițiativă, cu timpul realizând  și contracte cu firme foarte mari de construcții din Spania, ajungând la 60 de angajați. ,,Aceste experiențe m-au ajutat să observ că și o femeie singură, cu o cifră de afaceri destul de importantă, poat fi foarte respectată mai ales de partenerii spanioli cărora trebuia să le predăm lucrările la cheie și indiferent de naționalitatea pe care o ai, oamenii te respectă.ʺ, spune slătineanca.

Femeia de succes nu a întors spatele conaționalilor, iar primul caz de implicare a fost urmat de altul și tot așa, astfel că acum voluntariatul este ceva firesc pentru Nicoleta.

,,Am avut chiar o surpriză neplăcută atunci când mama lui Cătălin, unul dintre băieții pe care îi ajutasem în trecut cu traducerea și depunerea unor acte, m-a contactat disperată pentru a-i întinde o mână de ajutor, ei si baiatului dumneaei care suferise un accident la muncă și, din nefericire, l-a lăsat conectat la aparate pentru mulți ani. Multe activități culturale se organizează în zona Madridului unde eu am participat cu drag cumpărând copiilor cadouri , făcând tombole și le- am fost alături de cate ori m-au chemat.

Perioada Covid 19 este un capitol care ne-a luat prin surprindere, dar eu nu am stat o clipă, activă cu repatrierea românilor , cumpărarea unor produse alimentare celor care solicitau prin cunoștințe, am reusit după câteva luni să organizam Banca de Alimente din Torrejòn si le mulțumesc tuturor voluntarilor români care ne-au ajutat la bună gestionare a acestei acțiuni. Nici la veștile triste, tragice pe care le trăiesc multe femei în comunitatea noastră , violența domestică, nu am rămas nepăsătoare si împreună cu Asociația Muntenia am făcut un manifest în memoria Mădălinei, fata omorâtă în Torrejòn în luna iunie 2020. Multe tragedii se întâmplă și autoritățile române nu se implică doar dacă facem noi presiune. Sunt multe de spus, de făcut și în continuare voi face proiecte pentru toți românii din Spania care au nevoie de cineva care să îi asculte și să îi ajute pentru că AJUTÂND PE CEILALTI ,TE AJUTI PE TINE!ʺ, explică Nicoleta.