Două DECESE în Olt: O pacientă a Spitalului Schitu și un bărbat internat la București, infectați cu COVID-19

394

Două noi decese au fost raportate azi în rândul pacienților infectați cu coronavirus, numărul morților la nivelul județului Olt ajungând astfel la 36.

Autoritățile raportează azi încă două decese la nivelul județului Olt. Este vorba despre o femeie de 75 de ani, din Radomirești, pacientă a Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu, acesta fiind al doilea deces înregistrat în focarul de la unitatea medicală în care până acum au fost confirmate pozitiv 75 de cazuri- 20 angajați și 55 pacienți.

Femeia a fost internată pe 7 august la Spitalul Caracal, după ce pe 3 august fusese testată pozitiv COVID-19. A decedat în această dimineață. Comorbidități: demență senilă, Boala Parkinson.

Cel de-al doilea deces înregistrat pe 19 august este al unui bărbat de 66 de ani, din Slatina, internat pe 13 august la Spitalul Carol Davila București. Comorbidități: hipertensiune arterială, fibrilație atrială paroxistică, Diabet zaharat tip II.

Până azi, de la începutul pandemiei, au fost confirmate în Olt 1150 cazuri, dintre care s-au vindecat 658 persoane.