Încă două DECESE în Olt la pacienți infectați cu COVID-19. Femeile aveau 65, respectiv 81 de ani

367

Numărul cazurilor de decese în rândul oltenilor infectați cu coronaviurs a ajuns azi la 25, după ce au mai fost înregistrate în ultimele 24 de ore încă două decese. Ambii pacienți decedați erau femei.

Două femei au decedat în ultimele 24 de ore la spitalele -covid din Olt. O femeie de 65 de ani a fost internată pe  25 iulie pe Secția Boli Infecțioase la SJU Slatina și transferată pe 30 iulie la Terapie Intensivă, după ce starea de sănătate i s-a agravat. Decesul a survenit ieri, 4 august, femeia având și alte comorbidități: diabet zaharat, HTA, insuficiență respiratorie.

Cel de-al doilea deces este o femeie de 81 de ani, internată pe 30 iulie la SJU Slatina, după ce a fost confirmată cu coronavirus în aceeași zi. Pe 31 iulie, pacienta a fost transferată la spitalul-suport covid Caracal, decesul survenind noaptea trecută, la ora 4:15. Femeia avea multiple comorbidități: diabet zaharat, sechele accident vascular cerebral, boală cardiacă, hemipareză stânga postica sechelară.

Până azi, la nivelul județului Olt, au fost raportate 827 de cazuri de coronavirus.