Polițiștii locali ar putea avea atribuții sporite în domeniul ordinii publice și circulației rutiere. Printre cei 12 inițiatori ai proiectului legislativ de completare și modificare a Legii nr. 155/2010 privind Poliția Locală se numără și deputatul de Olt Florin Iordache.
Vicepreședinte al Camerei Deputaților, parlamentar de Olt din anul 2004 aflat la cel de-al cincilea mandat, deputatul Florin Iordache a inițiat în această legislatură 78 de proiecte, dintre care 25 au fost promulgate legi. Printre ultimele proiecte inițiate se numără și cel privind acordarea de noi atribuții polițiștilor locali, care ar fi obligați ca, în termen de un an de la numirea în funcție, să urmeze un program de formare inițială organizat într-o instituție de învățământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Proiectul stabilește noi atribuții ale Poliției Locale în domeniul circulației pe drumurile publice. Astfel, polițiștii vor putea constata și aplica sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind trecerea pe culoarea roșie a semaforului, depășirea coloanei de vehicule aflate în așteptare, circulația pe benzile destinate exclusiv transportului în comun, blocarea centrului intersecției, nerespectarea indicatoarelor, circulația pe sens opus, nerespectarea indicațiilor polițistului sau neacordarea de prioritate.
Poliția Locală ar putea fi dotată și cu radare, va putea constata contravenții și aplica sancțiuni pentru conducerea unui vehicul cu ITP expirat sau pentru folosirea telefoanelor mobile la volan.
Proiectul a fost respins de senatori pe 3 iunie și a fost înregistrat pe 10 iunie la Camera Deputaților, primind la finele lunii avizul Comisiei pentru muncă și protecție socială. Camera Deputaților este for decizional.